“Unirea, Naţiunea a făcut-o!…”
În anul 2018, declarat ca an omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi an comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, inima fiecărui român bate pentru o Românie unitară, aidoma celei a părinţilor noştrii de odinioară.
Astfel, joi, 8 Noiembrie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, cu Înalta Binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a organizat în biserica parohială “Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Bariera Rahovei, Protoieria Sector V Capitală, o conferinţă cu tema “Visul unei naţiuni: Unirea – de la ideal la făurire”. La acest eveniment cultural a conferenţiat dl. Prof. Conf. Dr. Aurel David, care a tratat două subiecte de interes pentru public: “Măreţia zilei de 1 Decembrie” şi “Marea Unire văzută de făurarii acesteia”. Momentul a fost animat de copiii care au rostit poezii patriotice şi citate despre Marea Unire.
La final, părintele paroh a rostit un cuvânt de mulţumire şi a oferit d-lui profesor Aurel David o plachetă omagială, care să amintească de bucuria de a fi împreună, asemenea cetelor îngereşti prăznuite în acea zi.
Deasemeni, dl. profesor David a dăruit bibliotecii parohiale cartea sa, “Amintiri şi povestiri din pruncia cheudeană”
A consemnat, preot Marius Cherciu